Savantgarde este despre viitor, despre ce urmează să ni se întâmple. În curând sau mai încolo. Mihnea Măruță exact despre asta scrie: „Funcția de traducere în direct (live translation) pe care o oferă noile căști AirPods Pro 3 este încă o dovadă pentru ideea că tehnologia obligă filosofia să-și adapteze conceptele și să țină pasul cu viitorul. Folosind, bineînțeles, inteligența artificială, aceste căști traduc aproape instantaneu din engleză, franceză, germană, portugheză și spaniolă, urmând ca, până la finele anului, să traducă și din italiană, japoneză, coreeană și chineză. Să presupunem, de dragul tendinței, că, într-un timp relativ scurt, așa cum se întâmplă cu multe alte aplicații, această funcție va fi disponibilă în mai toate limbile importante ale lumii. Ce înseamnă acest lucru? Că, odată activate căștile, vei putea înțelege pe oricine vorbind în orice limbă, indiferent dacă acea persoană ți se adresează ție sau altcuiva. Că, dacă ai și un telefon cuplat la căști, te vei putea adresa oricui, în limba ta natală, iar acea persoană va putea citi pe telefonul tău, tradus în limba sa, ceea ce tocmai i-ai spus. Aceste evoluții creează potențial pentru câteva consecințe politico-filosofice extraordinare.”
Paul Negulescu este printre câștigătorii „Nobelului american” de anul acesta.
SCI-TECH
Geoffrey Litt: Inteligența artificială ca teleportare.
TheConversation: Obiectivitatea științifică e un mit.
Cele mai avansate mâini bionice de până acum. VIDEO
BigThink: Invențiile futuriste ale Epocii de Aur Islamice.
ScienceDirect: Mai multă forță musculară prin forță mentală.
NatGeo: Modul surprinzător în care doomscrolling-ul ne remodelează creierul.
MIT News: O variantă rară a unei gene contribuie la apariția bolii Alzheimer.
Nautilus: Bolile care provoacă sufocare, paralizie și moarte copiilor revin în forță.
Discover: Toți vedem culorile diferit, dar creierul nostru le procesează la fel.
DiscoverWildlife: Caracatițele inspiră proiectanții roboților care salvează oameni.
THE INDUSTRY
Slate: American ca… parmezanul.
NOEMA: Ultimele zile ale rețelelor sociale.
HarvardEDU: Cum arată o oligarhie tehnologică.
HollywoodReporter: Midjourney are o mare problemă. De copyright.
NiemanLab: Cele 11 tipuri de relații pe care jurnaliștii le au cu publicul.
TheGuardian: De ce tot mai mulți nu mai urmăresc știrile.
De ce se zbate Netflix să producă filme bune? CIFRE
După un acord cu Microsoft, OpenAI ar putea deveni companie în toată regula.
PRIVEȘTE CERUL
Atmos: Se naște o stea.
Descoperirea undelor gravitaționale a schimbat astronomia. E loc și de altele.
Discover: De ce ne face Soarele să strănutăm?
Scienceblog: Trei roboți vor explora orașele subterane ale Lunii.
Câștigătorii concursului Astronomy Photographer of the Year 2025.
LIFE & SOCIETY
Creșteți și vă plictisiți! VIDEO
Undark: Cedăm gândirea critică chatboților?
TheVerge: Anonimatul a murit. Acum suntem cu toții conținut.
Hotnews: Peste jumătate de milion de români vor să emigreze rapid.
Iscoada: Cine fură azi un șoricel... Semnificațiile politice ale furtului.
Sunt mai mulți copii obezi decât subponderali, arată un raport UNICEF.
NPR: Conținutul biblic generat de IA stârnește controverse.
BrilliantMaps: Europeni care au invadat Polonia.
LitHub: Istoria fascistă a yoga.
Britanicii în Palestina: 1917-1948. VIDEO
Un „ministru” albanez virtual (IA) pentru eradicarea corupției.
TheGuardian: Papa l-a canonizat pe „influencerul lui Dumnezeu”.
Adevărul: Franța vrea ca româna să fie studiată ca limbă străină obligatorie.
27, atâția ani de pușcărie a primit Bolsonaro, fostul președinte al Braziliei.
DerSpiegel: Trump l-a trimis într-o închisoare salvadoriană de maximă siguranță. Eliberat, a devenit un simbol al erodării statului de drept în Statele Unite.
ART & DESIGN
LitHub: De ce naratorii IA nu vor ști niciodată să spună o poveste umană.
Primul teatru privat construit de la zero în ultimii 80 de ani în România. VIDEO
NfP: Varșovia deschide prima bibliotecă din Polonia într-o stație de metrou.
BBC: De ce hainele bărbaților au mai multe buzunare decât cele ale femeilor?
15-21 septmebrie: Festivalul Internațional de Poezie București.
PressOne: Ce faci în acest weekend în București, Cluj, Timișoara sau Iași.
Un celebru interviu neautorizat luat, în 2008, de Daniela Morera, fosta redactoră a revistei Interview în Europa, lui Giorgio Armani. Și un (video)interviu recent cu fosta editoare Vogue, Anna Wintour, în TheNewYorker.
“Dorul de țară a existat mai tot timpul, dar Patria a avut grijă de mine și mi-a trimis mesaje descurajatoare.” Un interviu Cultura la Dubă cu Norman Manea.
OUT-DOR
Cele mai importante mocănițe din România. VIDEO
PressOne: De la Oceanul Arctic la Atlantic. Aventura lui Mircea Arămescu, cea mai tânără persoană care străbate Europa pe bicicletă.
Trans Dinarica: 5 500 km de pistă de biciclete prin Balcani.
Sidetracked: Supraviețuirea în paradis. FOTOREPORTAJ
NatGeo: Cum au contribuit & contribuie barurile la formarea Amsterdamului.
NATURĂ
n+1: Câinele Dumnezeu.
Quanta: Sunt păsările mai frumoase avantajate în evoluție?
WSJ: Cea mai mare migrație din lumea animală.
PrzeKroj: Dacă n-am fi capabili de frică, pur și simplu nu am exista.
Hipopotamii lui Pablo Escobar. VIDEO
Povești din sport: Cum transformă criza climatică lumea sportului.
AP: Cel mai mare și mai vechi iceberg al planetei se năruie.
Phys: Consumatorii de bere sunt magneți pentru țânțari.
Eforturile Noii Zeelande de a salva papagalii rotofei și incapabili să zboare.
PozitiVești: Oradea găzduiește One Big Jump, cel mai mare eveniment dedicat conexiunii dintre oameni și animale din România (26–28 septembrie).
THE STORY
În lumea obsesiv-digitală de azi, povestea unei femei octogenare din Maramureș pare un basm. Dragostea ei pentru cărți a transformat-o în vedetă TikTok. Am mai scris de ea aici, dar acum povestea e spusă și de elvețienii de la NZZ.
Să aveți un weekend minunat!